Generale

Audio Meters - afişează nivelul semnalulul audio. Audiometrele măsurate în dBFS afisează decibelii în raport cu întreaga scală. Audiometrele de tip PPM indica vârfurile semnalului audio ( peaks ), ele trebuie să stea sub 0dBFS, daca acest prag este depasit, ledul de cliping* se va aprinde şi trebuie să prevenim acest fenomen. Peak-urile, de obicei, sunt create de tobe, percuţii sau consoane precum ''b'', ''p'', etc. Audiometrele de tip VU afişeaza un nivel mediu al semnalului, numit RMS, se află sub nivelul peak-urilor. De obicei, se referă la modul în care un sunet este perceput ca fiind puternic. Putem avea două semnale audio, peak-urile amândurora ajungand la maxim -1dBFS, dar dacă RMS-ul lor diferă, semalul audio cu un RMS mai mare, va părea că se aude mai tare. 
Clipping - este o formă de distorsiune care trebuie evitată. Apare când amplitudinea semnalului electric de intrare depășește amplitudinea maximă care poate fi exprimată numeric. Analog, clipping-ul apare când suprasolicităm un amplificator şi tensiunea la ieşire depăşeşte puterea lui de amplificare. De exemplu, dând volumul foarte tare unui sistem audio, la un moment dat, sunetul nu mai este clar, ci va fi supus unei distorsiuni provocate de clipping. Led-ul de clipping are culoarea rosie.

Bit depth si Sample rate -
Sample rate-ul determină frecvența cu care sistemul măsoară volumul audio. Sample rate-ul si bit depth-ul crează waveform-ul. Dacă înregistrăm cu un sample rate în valoare de 44.1 kHz, asta inseamnă că într-un interval de o secundă avem 44.100 de măsurători consecutive, sample rate-ul este măsurat pe verticală. Bit depth-ul determină cu câte măsurători de volum diferite trebuie să lucreze sistemul, funcţioneaza pe orizontala, împarţind semnalul audio ca o riglă. Cu cât bit depth-ul este mai mare, cu atât rezoluţia audio este mai mare. Este musai sa explic acum ce este noise-floor-ul. Orice sistem audio produce o anumită cantitate de zgomot de fond, inerent, pe care nu-l putem înlatura. Acesta ocupă câţiva decibeli în gama dinamică. 
Raportul dintre puterea semnalului şi puterea zgomotului de fond se notează cu S/N ( signal to noise ). Pentru fiecare creștere de 1 bit, S/N va crește cu 6 dB. Un semnal pe 16 bit poate ajunge la un S/N maxim de 96 dB, un semnal pe 24 bit poate ajunge la un S/N maxim de 144 dB. E clar ca este mult mai bine sa înregistrăm la un bit depth de 24 bit, deoarece avem mult spaţiu între noise-floor şi 144dB, şi oricât de mult am coborî amplitudinea unui semnal audio, el nu se va pierde foarte uşor în noise floor aşa cum este foarte posibil la un bit depth de 16 bit. Numeric, 16 bit are 65536 de gradaţii peak-to-peak iar 24 bit are 16777216 de gradaţii peak-to-peak. Când semnalul trece dincolo de aceste valori, apare efectul de clipping.

Waveform ( forma undei  ) - Este un grafic creat de sample rate şi bit depth. Waveform-urile de bază sunt cele de tip sine, saw, triangle sau square. Acestea, combinate, creaza semnale complexe precum instrumente muzicale, voce, etc. Noise-ul este creat de un waveform aleatoriu. Waveform-ul ia naştere pe un grafic cu doua coordonate, X si Y. X-ul reprezintă timpul iar Y-ul reprezinta amplitudinea. Fazele pozitive se afla deasupra axei x iar fazele negative sub axa X . O faza pozitiva se situează intre 0° si 180° iar o faza negativă intre 180° si 360. Peak-urile se afla la 90° si la 270°. Am reuşit să gasesc pe internet o poză extrem de bună pentru a explica ce sunt fazele.

Faza si anti-faza - Daca avem două semnale audio cu waveform-uri identice ( w1 si w2 ) şi le suprapunem, rezultatul ( WR ) o sa fie exact suma amplitudinilor semnalelor audio, WR = W1 + W2.

Dacă le suprapunem, dar inversăm faza unui semnal audio, ele se vor anula reciproc iar rezultanta o sa fie 0,  -W1 + W2 = 0. Aşa apare fenomenul de anti-fază. Prin anti-fază se inţelege cantitatea de semnal care se pierde din cauză că semnalele suprapuse au fazele identice, dar opuse. 

Semnal Mono / Stereo - Când semnalul este mono, sunetul este pe un singur canal. Semnalul mono este centrat, nu crează senzaţia de spaţialitate. El nu se aude doar într-un singur difuzor/boxă, semnalul mono se aude în toate difuzoarele, doar că sună identic în toate. De exemplu, un singur microfon crează un semnal mono. Semnalul stereo este format din două canale şi mimează modul natural în care auzim. El are informaţii legate de spaţialitate.
Într-un proiect stereo, putem aşeza un semnal mono în spaţiu stereo prin panare. Un semnal mono convertit în semnal stereo, va avea două canale cu fazele identice şi, spatial, va fi centrat. Semnalul stereo este format din Stânga-Dreapta ( side ) şi Centru ( mid ). Un semnal stereo convertit în semnal mono, va avea un singur canal format din informaţia centrala. Dacă eliminăm partea centrala a unui semnal stereo şi apoi îl convertim în semnal mono, rezultatul o să fie lipsit de informaţie, nu se va auzi nimic. în imagine, pe waveform, este o automatizare care face ca semnalul să treaca din partea dreapta spre partea stânga.

Panning ( balans ) - Ajută la aşezarea semnalului audio în spaţiul stereo, spaţiu compus din stânga-centru-dreapta. Centrul este cea mai aglomerata zonă şi dacă toate instrumentele sunt balansate pe centru, mix-ul va suna ~mono. Balansând instrumentele dăm spaţialitate mix-ului.
Normalize - Constă în ridicarea volumului unui semnal, în mod constant, atât cât să nu sară în clipping. Când cel mai mare peak atinge 0dBFS, volumul nu se mai măreşte.